Ce este Programul Operațional Sectorial Mediu (POS Mediu)?


Programul Operațional Sectorial Mediu reprezintă unul din cele 7 programe operaționale aprobate pentru România, finanțat de Uniunea Europeană în perioada 2007-2013. POS Mediu este cel mai important program de asistență financiară în domeniul protecției mediului.


Obiectivul global al POS Mediu constă în îmbunătățirea standardelor de viață ale populației și a standardelor de mediu, în scopul atingerii cerințelor de implementare ale "acquis-ului" comunitar de mediu.
Programul finanțează proiecte care au în vedere sisteme de alimentare cu apă, sistemele de canalizare, stații de epurare, managementul deșeurilor, reabilitarea terenurilor poluate istoric, reabilitarea sistemelor de termoficare învechite (care contribuie semnificativ la poluarea aerului), conservarea naturii, protecția împotriva înundațiilor și a eroziunii costiere.


Bugetul alocat este de 5,6 miliarde euro din care 4,5 miliarde euro reprezintă finanțare nerambursabilă de la Uniunea Europeană, iar 1,1 miliarde euro contribuția României. Finanțarea de la Uniunea Europeană provine din două fonduri: Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR) și Fondul de Coeziune (FC).


Programul a fost elaborat de Ministerul Mediului și Pădurilor, în calitate de Autoritate de Management pentru POS Mediu (AM POS Mediu), într-un cadru de parteneriat amplu, cu implicarea tuturor factorilor interesați de domeniul protecției mediului (autorități publice centrale și locale, oNG-uri, asociații patronale și profesionale, agenții naționale, institute de cercetare, Comisia Europeană etc.). Gestionarea programului se află în responsabilitatea Autorității de Management pentru POS Mediu și a celor 8 Organisme Intermediare înființate la nivelul fiecărei Regiuni de Dezvoltare din România.


POS Mediu include cinci Axe Prioritare corespunzătoare fiecărui sector de mediu finanțat prin program și o Axă Prioritară de Asistență Tehnică destinată sprijinirii Autorității de Management și a Organismelor Intermediare pentru POS Mediu, structuri responsabile pentru gestionarea programului. În mod specific, Axele Priorirtare POS Mediu vizează următoarele sectoare:


1. Axa prioritară 1: "Extinderea și modernizarea sistemelor de apă și apă uzată"
2. Axa prioritară 2: "Dezvoltarea sistemelor de management integrat al deșeurilor și reabilitarea siturilor contaminate istoric"
3. Axa prioritară 3: "Reducerea poluării provenite de la sistemele de încălzire urbană în localitățile cele mai afectate"
4. Axa prioritară 4: "Implementarea Sistemelor Adecvate de Management pentru Protecția Naturii"
5. Axa prioritară 5: "Implementarea infrastructurii adecvate de prevenire a riscurilor naturale în zonele cele mai expuse la risc"
6. Axa prioritară 6: „Asistență tehnică"

 

Axa Prioritară 1 -"Extinderea și modernizarea sistemelor de apă și apă uzată"


În stabilirea domeniilor de intervenție specifice Axei Prioritare 1 -"Extinderea și modernizarea sistemelor de apă și apă uzată" s-au avut în vedere următoarele probleme cu care se confruntă România la momentul aderării:


• accesul redus al populației la infrastructura de apă și apă uzată;
• calitatea necorespunzătoare a apei potabile;
• lipsa facilităților de canalizare și epurare a apelor uzate în anumite zone;
• numărul ridicat de operatori mici, care desfășurau și alte activități decât gestionarea rețelelor de apă și canalizare.


România se confruntă cu o serie de aspecte care influențează calitatea vieții populației. Astfel, numai 52% din populație avea, în 2007, acces la sisteme de apă potabilă și canalizare.


Obiectivul specific al Axei 1 constă în creșterea accesului populației din toate județele țării la servicii publice de apă, canalizare și epurare, până în 2015.


Proiectele regionale finanțate prin Axa Prioritară 1 a POS Mediu reprezintă o soluție adecvată pentru rezolvarea acestor aspecte. Acest sector beneficiează de cea mai mare parte din fondurile europene alocate POS Mediu (60%).

 

Investițiile au în vedere extinderea/modernizarea rețelelor de apă și canalizare, construirea/modernizarea stațiilor de tratare a apei potabile și a stațiilor de epurare, precum și creșterea calității serviciilor publice de apă și canalizare, în condițiile unor tarife suportabile pentru populație. Pentru acest sector sunt finanțate proiecte mari de infrastructură, care acoperă mai multe localități la nivel regional/județean și care vor aduce o contribuție importantă la conformarea cu standardele europene de mediu și vor avea un impact considerabil la dezvoltarea comunităților respective. Această abordare urmărește atât creșterea eficenței costurilor de investiții (prin realizarea de economii la scară), cât și a costurilor de operare a obiectivelor de investiții nou create. Beneficiarii proiectelor sunt Operatorii Regionali de Apă. Proiectele sunt selectate având ca bază angajamentele asumate prin Tratatul de Aderare și prioritățile de investiții identificate în urma Planurilor de investiții pe termen lung (Master Plan), elaborate în fiecare județ. Proiectele astfel finanțate prin POS Mediu sunt în cea mai mare parte proiecte majore.


Realizarea unor investiții în acest domeniu va conduce la îmbunătățirea eficienței serviciilor publice de apă, prin îndeplinirea următoarelor obiective:


• asigurarea serviciilor de apă și canalizare, la tarife accesibile;
• asigurarea calității corespunzătoare a apei potabile;
• îmbunătățirea calității cursurilor de apă;
• îmbunătățirea gradului de gestionare a nămolurilor provenite de la stațiile de epurare a apelor uzate;
• crearea de structuri inovatoare și eficiente de management al apei.


Pentru toate proiectele finanțate prin Axa Prioritară 1 -" Extinderea și modernizarea sistemelor de apă și apă uzată" finanțarea cheltuielilor eligibile se asigură astfel: 85% Fond de Coeziune, 13% buget de stat și 2% buget local. Având în vedere că proiectele din sectorul de apă sunt generatoare de venituri, la valoarea totală a acestora se adaugă o anumită contribuție din partea beneficiarului (calculată în raport cu capacitatea de plată a populației beneficiare), iar în unele cazuri și cheltuieli altele decât cele eligibile.
Bugetul total alocat acestei axe este de 3.266.508.423 Euro.

 

Specificul proiectelor finanțate prin Axa Prioritară 1


Comisia Europeană și Guvernul Român au convenit să întărească cadrul instituțional în sectorul de apă, prin înființarea unui Operator Regional și a unor structuri cu putere decizională, în speță, Asociațiile de Dezvoltare Intercomunitară. Procesul de regionalizare în sectorul de apă/apă uzată asigură astfel cadrul general de implementare a proiectelor, crește credibilitatea proiectului în fața potențialelor investitori, prin competiție la nivel înalt în procedurile de atribuire și prin investiții și costuri operaționale mai mici. Totodată, furnizarea serviciilor de apă/apă uzată de un unic operator va permite armonizarea în viitor a tarifelor, asigurând solidaritate regională în beneficiul municipalităților mai mici care suferă din cauza economiilor la scară înaltă.
În acest sens, în Programul Operațional Sectorial " Mediu", s-au inclus niște măsuri speciale, condiționând accesul la finanțarea publică în sectorul de apă, apă uzată numai operatorilor regionali care au fost înființați în conformitate cu legislația aplicabilă în domeniu.
Aceste proiecte au necesitat o perioadă semnificativă de pregătire prin proiecte finanțate din Măsurile ISPA, PHARE, sau prin împrumuturi de la Banca Mondială sau KFw.
Aplicațiile de finanțare aferente proiectelor majore din sectorul de apă/apă uzată au fost transmise spre aprobare Comisiei Europene. O caracteristică a proiectelor de infrastructură este legată de complexitatea aplicației de finanțare, care trebuie să cuprindă, anexate, Studiul de Fezabilitate aferent proiectului (întocmit în baza Master Planului, care conține lista de investiții prioritare), Analiza Cost-Beneficiu, Analiza Instituțională și Evaluarea Impactului asupra Mediului. Master Planul, Studiul de fezabilitate și Analiza Cost-Beneficiu trebuie să fie elaborate în conformitate cu cerințele ghidurilor aferente și a Ghidului Solicitantului, disponibile pe site-ul MMP, la adresa http://www.posmediu.ro/axaprioritara1.
Pentru dezvoltarea acestui tip de proiecte este necesară cooperarea între autoritățile locale implicate în proiect, în vederea stabilirii strategiei de dezvoltare a infrastructurii la nivel județean/regional. Acestea trebuie să formeze o Asociație de Dezvoltare Intercomunitară și să creeze un Operator Regional (Companie Regională de Apă), responsabil pentru realizarea investițiilor și gestionarea serviciilor de apă/apă uzată.
Având în vedere experiența redusă a beneficiarilor din acest domeniu, precum și necesitatea angajării și absorbției la timp a fondurilor europene, AM POS Mediu a inițiat, chiar din perioada de preaderare, o serie de proiecte de asistență tehnică. Acestea au avut ca scop sprijinirea potențialilor beneficiari în pregătirea cererilor de finanțare, care cuprinde documente complexe, cum ar fi Master Planuri, Studii de Fezabilitate, Analize Cost-Beneficiu etc. Astfel, pentru acest sector, există un portofoliu de proiecte, care vizează toate județele țării.