Proiectul „Extinderea şi reabilitarea infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Harghita", derulat de operatorul regional de apă şi canalizare Harvíz, în valoare de aproximativ 284 milioane de lei, realizat cu finanţare europeană, a fost finalizat.
În cadrul acestui proiect POS Mediu au fost efectuate lucrări în peste 35 de localităţi din judeţ. Din valoarea totală a proiectului, aproape 79 la sută au fost asiguraţi din fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană, restul fiind puşi la dispoziţie de Guvernul României, dar şi din contribuţia autorităţilor locale implicate în proiect şi a operatorului regional.
Preşedintele Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Hargita Víz, primarul municipiului Miercurea-Ciuc, Ráduly Róbert-Kálmán, a declarat, într-o conferinţă de presă, că proiectul s-a finalizat cu succes atât din punct de vedere fizic, în teren, cât şi financiar, întrucât creditul bancar contractat de operatorul regional pentru co-finanţare a fost restituit în totalitate, înainte de expirarea termenului.
În cadrul proiectului, la categoria lucrări pentru apă, s-a reabilitat reţeaua de apă din Vlăhiţa, s-a reabilitat şi extins staţia de tratare a apei în Vlăhiţa şi Frumoasa, s-au realizat cinci staţii de clorinare, s-au reabilitat şi extins 11 rezervoare noi de depozitare a apei, s-au reabilitat ori s-au extins 130 de kilometri de reţea şi s-au construit aproape 9.500 de branşamente.
La categoria „apă uzată", s-a extins staţia de epurare din Mădăraş şi Vlăhiţa, s-au reabilitat şi extins 40 de staţii de pompare, s-au reabilitat sau extins 108 kilometri de reţea şi s-au construit aproape 10.000 de racorduri.
Directorul Harvíz, Bogati Csaba, a afirmat faptul că toate sistemele realizate în cadrul proiectului sunt funcţionale şi nu au fost făcute „pentru a îngropa banii în pământ, cum de foarte multe ori s-a întâmplat".
La rândul său, preşedintele Consiliului de administraţie al Harvíz, Kassay János, şi-a exprimat bucuria că acest „megaproiect" s-a finalizat, dar a susţinut că „este esenţial ca comunităţile locale să înţeleagă că trebuie să se racordeze la aceste reţele, fiindcă altfel banii sunt îngropaţi în pământ".
Consilierul local Fülöp Árpád, din Miercurea-Ciuc, a spus şi el că aşteaptă ca şi primarii din zonă să depună eforturi să îi convingă pe cetăţeni să se racordeze la serviciile de canalizare, pentru ca apa din pânza freatică să aibă o calitate corespunzătoare. „Ştim foarte bine că în Ciucul de Sus foarte multe fântâni proprii nu sunt utilizabile şi fiecare primar trebuie să depună eforturi ca să convingă cetăţenii să se conecteze, pentru că la reţeaua de apă imediat se conectează, dar la serviciile de canalizare nu, pentru că e mai ieftin să nu plătească pentru a se conecta", a spus Fülöp Árpád.
Preşedintele Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Hargita Víz a anunţat că se lucrează deja la un nou proiect care va viza extinderea sistemelor de apă şi canalizare în opt localităţi, respectiv Miercurea-Ciuc, Ciucsângeorgiu, Plăieşii de Jos, Sânmartin, Zetea, Sândominic, Sânsimion, Leliceni, dar şi eficientizarea şi optimizarea sistemului gestionat de Harvíz. Valoarea acestui nou proiect se ridică la aproximativ 200 milioane de lei, tot cu finanţare din fonduri europene.
Sursa: 1 Septembrie 2017, Informatia Harghitei, Lia Matei