Un important proiect de extindere şi reabilitare a infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Harghita, derulat de operatorul regional de apă şi canalizare, a fost finalizat, cu finanţare din fonduri europene, iar un nou proiect ce vizează eficientizarea sistemului se află în pregătire.

Proiectul POS Mediu, derulat de operatorul regional de apă şi canalizare Harviz, a cuprins lucrări de branşamente şi racorduri în peste 35 de localităţi din judeţ şi a avut ca scop atât reabilitarea reţelelor de apă, cât şi a canalizării.

În cadrul proiectului, la categoria lucrări pentru apă, s-a reabilitat reţeaua de apă din Vlăhiţa, s-a reabilitat şi extins staţia de tratate a apei în Vlăhiţa şi Frumoasa, s-au realizat cinci staţii de clorinare, s-au reabilitat şi extins 11 rezervoare noi de depozitare a apei, s-au reabilitat ori s-au extins 130 de kilometri de reţea şi s-au construit aproape 9.500 de branşamente.

La categoria 'apă uzată', s-a extins staţia de epurare din Mădăraş şi Vlăhiţa, s-au reabilitat şi extins 40 de staţii de pompare, s-au reabilitat sau extins 108 kilometri de reţea şi s-au construit aproape 10.000 de racorduri.

Valoarea totală a proiectului a fost de circa 284 de milioane de lei, din care aproape 79 la sută au asiguraţi din fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană, restul fiind puşi la dispoziţie de Guvernul României, dar şi din contribuţia autorităţilor locale implicate în proiect şi a operatorului regional

Preşedintele Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Hargita Viz, primarul din Miercurea Ciuc, Raduly Robert, a declarat că proiectul s-a finalizat cu succes atât din punct de vedere fizic, în teren, cât şi financiar, întrucât creditul bancar contractat de operatorul regional pentru cofinanţare a fost restituit în totalitate, înainte de expirarea termenului.

De asemenea, directorul Harviz, Bogati Csaba, a punctat faptul că toate sistemele realizate în cadrul proiectului sunt funcţionale şi nu au fost făcute 'pentru a îngropa banii în pământ, cum de foarte multe ori s-a întâmplat' şi a adăugat că în viitor, această investiţie va avea efecte benefice şi în ceea ce priveşte calitatea apei râului Olt, aflat în zona în care s-a derulat proiectul.

La rândul său, preşedintele Consiliului de Administraţie al Harviz, Kassay Janos, şi-a exprimat bucuria că acest 'megaproiect' s-a finalizat, dar a susţinut că 'este esenţial ca comunităţile locale să înţeleagă că trebuie să se racordeze la aceste reţele, fiindcă altfel banii sunt îngropaţi în pământ'. Şi consilierul local Fulop Arpad, din Miercurea Ciuc, a spus că aşteaptă ca şi primarii din zonă să depună eforturi să îi convingă pe cetăţeni să se racordeze la serviciile de canalizare, pentru ca apa din pânza freatică să aibă o calitate corespunzătoare.

"Ştim foarte bine că în Ciucul de Sus foarte multe fântâni proprii nu sunt utilizabile şi fiecare primar trebuie să depună eforturi ca să convingă cetăţenii să se conecteze, pentru că la reţeaua de apă imediat se conectează, dar la serviciile de canalizare nu, pentru că e mai ieftin să nu plătească pentru a se conecta', a spus Fulop Arpad.

În cadrul conferinţei de presă, primarul Raduly Robert a anunţat că se lucrează deja la un nou proiect, finanţat din fonduri europene, care va avea o valoare de aproximativ 200 milioane de lei şi care va viza extinderea sistemelor de apă şi canalizare în opt localităţi, respectiv Miercurea Ciuc, Ciucsângeorgiu, Plăieşii de Jos, Sânmartin, Zetea, Sândominic, Sânsimion, Leliceni, dar şi eficientizarea şi optimizarea sistemului gestionat de Harviz.

Sursa: Ziar Harghita, Viorela Gherasim